Acest concept de dezvoltare personală sau de creștere personală l-am auzit pentru prima dată în anul 2011, când am luat decizia să mă înscriu într-o companie de network marketing, ce oferea atunci un pachet de produse profesionale de video comunicare pe care le-am considerat foarte utile în activitatea mea de preot duhovnic. Întrucât îmi oferea posibilitatea să îmi împachetez predicile duminicale în niște sabloane profesionale de video email și de video newsletter puteam ajunge cu aceste cuvinte de învățătură peste tot unde exista o conexiune stabilă la internet.
De asemenea, am început să organizez conferințe video, online, cu creștinii care își doreau să se adreseze unui preot, să-i pună întrebări și să primească un sfat atunci când erau într-un necaz sau aveau o anumită provocare în viața lor. Si pentru că această companie de network marketing promova valorile autentice de leadership și recomanda citirea unor cărți despre cum poți comunica mai eficient pentru a deveni un lider mai bun, am început să citesc și alte cărți, pe lângă cele de spiritualitate ortodoxă, care veneau să îmi completeze cunoștințele pe care le aveam deja din studierea Sfintei Scripturi, a Sfinților Părinți și a altor cărți duhovnicești scrise după anii 1990.
Mi-am dat repede seama că dezvoltarea personală se extinde la mai multe arii ale vieții (spiritualitate, sănătate, relații, educație financiară, creștere profesională și contribuție personală). Mi-am dat iarăși seama că cea mai importantă dintre toate acestea este spiritualitatea, sau viața duhovnicească. Domnul nostru Iisus Hristos spune în Sfânta Evanghelie de la Matei așa: Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea ( cele ce ne sunt necesare în viața aceasta) se vor adăuga vouă (Matei 6,33)
De atunci am înțeles că viața noastră este ca o roată cu șase spițe, unde fiecare spiță reprezintă o anumită arie a vieții. Si atunci m-am gîndit la roata vieții mele. Cum arată ea?
Mi-am imaginat o roată sub forma unui cerc, cu cele șase spițe, și mi-am dat cîte o notă de la 1 la 10 pentru firecare arie a vieții. Apoi am unit acele puncte. Cum credeți că arăta roata vieții mele? Nu arăta tocmai bine. Nu se putea rostogoli ușor. Mai degrabă mergea în salturi. Și atunci am luat o decizie foarte importantă și anume aceea de a începe să fac ceva și pentru celelalte domenii din viața mea, adică să investesc mai mult în mine. M-am decis să particip la cursuri online și offline, să citesc zilnic și cărți de dezvoltare pesonală, să am grijă mai mult de sănătatea mea, de cum pot să îmi îmbunătățesc relațiile cu cei din jur, să particip la cursuri de dezvoltare personală, de educație financiară, de leadership, de managementul timpului, de vorbit în public etc
Cu cât studiam mai mult acest domeniu al dezvoltării personale mi-am dat seama că dezvoltare personală înseamnă o responsabilitate mult mai mare. Mi-am dat seama de câtă nevoie este în biserică ca fiecare creștin să cunoască aceste lucruri. Viața duhovnicească poate fi înțeleasă și trăită la un alt nivel de conștientizare de creștinii care duc o viață armonioasă și împlinită, a căror roată a vieții se rostogolește cît mai lin, fără zgomot. Știm cât de importantă este sănătatea pentru fiecare dintre noi. Este responsabilitatea noastră de unde ne procurăm alimentele pe care alegem să le consumăm, zilnic, atât noi cât și copiii noștri. Va trebui să fim atenți la cum ne hidratăm, câți litri de apă bem în fiecare zi (minim 2 litri), câte ore de somn să avem în 24 de ore (7-8 ore de odihnă), cât timp facem mișcare în fiecare zi. Și toate aceste lucruri sunt niște alegeri de care ar trebui să ținem seama dacă dorim să avem energia necesară pentru a săvârși cât mai multe fapte bune, în fiecare zi. O familie de creștini care are minime cunoștințe despre educația financiară va ști întotdeauna cum să își gestioneze finanțele în familie pentru a nu ajunge până acolo încât să își cheltuiască toți banii în câteva zile iar apoi să rămână fără bani aproape o lună întreagă, până la umătoarele venituri salariale. Și știm câte certuri și tesiuni apar în familiile unde există probleme de natură financiară. Multe familii ajung la divorț pentru că nu i-a învățat nimeni cum să își facă un plan de economisire, cum și unde să își investească micile economii. Aici vorbim despre faptul că Dumnezeu ne vrea să fim administratorii darurilor si bunurilor pe care El ni le-a dăruit în această lume. Câți dintre noi avem probleme în a comunica și a ne conecta cu cei din jur? In multe familii nu se mai înleleg soții între ei, copiii nu mai ascultă de părinți, pentru că nici părinții nu își mai fac timp să își asculte copiii, să afle care le sunt nevoile, preocupările, prioritățile și cum îi pot ajuta. Si pentru că majoritatea dintre noi nu am făcut cursuri de comunicare în școală și nu ne-a învățat nimeni importanța și valoarea ascultării altora ajungem să credem că exprimându-ne doar punctele noastre de vedere alții sunt datori să ne asculte și să facă ceea ce le cerem. Am învățat că oamenilor nu le pasă cât de duhovnicești suntem, cât de multe lucruri știm, câte facultăți, masterate sau doctorate avem, câte limbi străine vorbim, până nu le arătăm cât de mult ne pasă de ei. Mi-am pus de multe ori această întrebare: Părinte Paisie, îți pasă sincer de cel de lângă tine? Cum îi arăți asta? Nu putem să-i conducem pe alții spre împărăția lui Dumnezeu dacă nu-i cunoaștem, dacă nu le punem întrebări, dacă nu-i ascultăm, dacă nu suntem lângă ei atunci când oamenii au nevoie de sprijinul nostru, de încurajarea, de prețuirea și de iubirea noastră. Și am ajuns la concluzia că oamenii au nevoie să fie învățați și inspirați cum să comunice mai eficient pentru a se înțelege cât mai bine cu membri familiei, cu colegii de muncă, cu subalternii, cu prietenii. Constatând aceste lucruri și văzând câtă nevoie au oamenii să afle cum își pot îmbunătăți viața am ales să contribui și eu la binele altora cu ceea ce am dobândit de la bunul Dumnezeu.
Vă invit să vă faceți fiecare roata propriei voastre vieți, să vă dați cîte o notă de la 1 la 10 apoi să uniți punctele între ele. Scrieți într-un comentariu mai jos cât de mulțumiți sunteți de momentul unde vă aflați acum și ce veți decide cu privire la viața voastră de acum înainte.
Vă invit să urmăriți și celelalte articole si activități pe care le voi scrie pe acest blog și dacă considerați că vă sunt utile ditribuiți-le și altora pentru a-i ajuta.

Mulțumim mult!
Foarte frumos! 🙂
Felicitări pentru munca și deschiderea sfinției voastre! Mulțumim și pentru imboldul pe care ni-l dați prin exemplul vieții sfinției voastre! 🙂
Inspirație și spor în continuare!
Ne bucurăm pentru că ați avut această inițiativă de a ne împărtăși din cunoștințele, experiența și bucuria de a dărui valoare .
De asemenea, în această perioadă de pandemie, avem nevoie de modele care încurajează, înseninează și binecuvintează fiecare zi a vieții noastre.
Prin postările pe care le veți face am convingerea că vom avea un partener de nădejde în călătoria prin această lume, un sprijin și o inepuizabilă sursă de inspirație !
Vă multumim !
Felicitări, Părinte Paisie!
Apreciez inițiativa și punerea în aplicare rapidă a ideii de a crea un blog personal care să vă permită să publicați articole pe teme de spiritualitate creștină și de dezvoltare personală.
Aștept cu mult interes și celelalte articole.
Va multumesc din inima,o initiativa foarte buna de folos celor care avem ochi sa vedem si urechi sa ascultam.
Toată experiența Bisericii de la începuturi și până acum este despre vindecare, dezvoltare personală, coaching. Mântuirea e un proces de coaching despre cum să ajungem la îndumnezeire. Ce bine ar fi să redescoperim vechile învățături ale Părinților, care sunt așa de actuale… Iertați-mă.
Cred ca este un mare dar de la Dumnezeu de a avea cineva capacitatea să transpună în limbajul Părinților cuvintele moderne care se folosesc în timpurile noastre tocmai pentru a fi pe înțelesul cât mai multor creștini.