Dumnezeu, voind ca omul să trăiască cât mai virtuos și să se apropie cât mai mult de EL, i-a rânduit anumite norme de conviețuire, legi, care îndeplineau două roluri: țineau – prin îndeplinirea lor – omul departe de păcat și îl ajutau să urce cât mai repede la Dumnezeu. Prima poruncă a fost dată omului în rai. Prin neascultare, Adam a adus blestemul păcatului asupra întregului neam omenesc. Poporul ales a primit ca normă de viețuire și ca mijloc de înălțare către Dumnezeu, Legea, concretizată în cele zece porunci primite de Moise de la Iahve pe Muntele Sinai. Împlinirea acestor porunci era obligatorie. Fiecare om care le încălca era pedepsit aspru – ca, de exemplu, uciderea cu pietre. Pedeapsa venea și din partea lui Dumnezeu.
Datoria împlinirii acestor porunci a trecut și la creștini. Fiecare trebuia să împlinească legea, ascultând de Sfântul Apostol Iacov care zice: Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greși într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat de toate poruncile (Iacov 2,10)
Este de la sine înțeles că această împlinire a poruncilor dumnezeiești o avem și o va avea fiecare om, până la sfârțitul veacurilor. Legea Vechiului Testament a fost numai o umbră a celor viitoare.
